În vizită la Căminul pentru persoane vârstnice Sf. Nectarie

Luna Decembrie este o lună a faptelor bune, a gândurilor bune, este o lună în care încercăm să ne aplecăm mai mult asupra aproapelui nostru și încercăm, în măsura în care putem, să aducem bucurie celor de lângă noi fie printr-o vorbă bună, fie printr-un gest frumos, fie oferindu-le cadouri că tot luna Decembrie este considerată luna cadourilor.

În acest sens a fost gândită și vizita copiilor de la Centrul Multifuncțional Sofia la bunicii ce locuiesc la Centrul pentru persoane vârstnice Sf. Nectarie din municipiul Tulcea.

Copiii noștri frumoși au încercat să transforme o zi obișnuită la centrul pentru persoane vârstnice într-o zi frumoasă și veselă prin cântecelele și scenetele pe care le-au pregătit pentru bunicii noștri, dar și îndulcindu-i pe aceștia cu prăjituri pregătite de ei înșiși împreună cu doamnele instructoare și prin felicitări și floricele dăruite acestora.

A fost o zi minunată!

Română

Adaugă comentariu nou

Plain text

  • Etichetele HTML nu sunt permise.
  • Adresele de situri web şi adresele de e-mail se transformă automat în linkuri.
  • Liniile şi paragrafele sunt rupte automat.