Stimularea implicării beneficiarilor în desfăşurarea activităţilor din cadrul centrului

La Sala Polivalentă Tulcea au fost organizate  cele două competiţii de fotbal şi atletism. La competiţia de fotbal s-a făcut o împărţire pe categorii de vârstă, iar din cele două grupe de băieţi s-au format câte două echipe de fotbal. Băieţii de vârstă mai mare au format două echipe formate din câte cinci jucători, iar cei mai mici au format două echipe formate din câte şase jucători. Toţi jucătorii au primit echipamente sportive – mai exact 22 de treninguri, tricouri – 22, medalii – 22, iar cupa a fost acordată celui mai bun jucător, care s-a remarcat şi a ieşit în evidenţă pe parcursul competiţiei.

La competiţia de atletism s-au înscris un număr de 42 de copii, fete şi băieţi, care au avut de parcurs trei etape – proba de viteză, proba de rezistenţă şi proba maraton. După încheierea tuturor probelor, s-a făcut media timpilor obţinuţi la cele trei probe, iar primii trei copii care au abţinut cei mai buni timpi au fost premiaţi cu tricouri – 3 şi medalii – 3.

Română

Adaugă comentariu nou

Plain text

  • Etichetele HTML nu sunt permise.
  • Adresele de situri web şi adresele de e-mail se transformă automat în linkuri.
  • Liniile şi paragrafele sunt rupte automat.